Justificarea transportului intracomunitar în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri, începând cu data de 1 ianuarie 2020

Justificarea transportului intracomunitar în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri, începând cu data de 1 ianuarie 2020

Legislația în domeniul TVA prevede o serie de condiții pentru aplicarea scutirii de TVA în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri.

Una dintre aceste condiții este că bunurile trebuie să fie expediate sau transportate dintr-un stat membru în altul.

Comunicat Ministerul Finanțelor Publice

„Pentru a oferi soluții concrete și pentru armonizarea condițiilor în care se pot aplica scutirile de TVA la nivelul UE, s-a considerat oportun ca printr-un regulament european, aplicabil direct tuturor statelor membre, să fie precizate anumite circumstanțe în care să se considere că bunurile sunt transportate dintr-un stat membru în altul.

În acest sens a fost adoptat Regulamentul pe punere în aplicare (UE) nr. 2018/1912 al Consiliului de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce privește anumite scutiri pentru operațiunile intracomunitare, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.

La art.45a din Regulamentul 282/2011 (astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2018/1912) se stabilește că în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin.(1) lit.a) și b) din acesta, se prezumă că furnizorul face dovada transportului intracomunitar al bunurilor în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrarea intracomunitară de bunuri efectuată.

Prezumția prevăzută la art.45a din Regulament nu acoperă însă toate situațiile ce pot apărea în practică, în condițiile în care documentele necesare în vederea justificării transportului intracomunitar al bunurilor trebuie emise de două entități independente atât una de cealaltă, cât și de furnizor și de cumpărător.
Prin urmare, de la 1 ianuarie 2020, în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri:

      • în cazul persoanelor impozabile care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 45a din Regulament, se prezumă că bunurile au fost transportate intracomunitar;
      • în cazul persoanelor impozabile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 45a din Regulament, transportul intracomunitar al bunurilor se justifică potrivit prevederilor art.10 din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art.294 alin.(1) lit. a) – i), art.294 alin.(2) şi art.296 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.103/2016. Astfel de situații pot apărea, de exemplu, atunci când: furnizorul sau cumpărătorul transportă bunurile cu propriile mijloace, transportul se realizează pe roți, în cazul mijloacelor de transport, furnizorul nu poate face dovada că este independent față de transportator sau de casa de expediții sau că aceștia sunt independenți unul față de altul sau față de cumpărător.

Subliniem că justificarea transportului intracomunitar al bunurilor nu este suficientă pentru aplicarea scutirii de TVA în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri, pentru aplicarea acestei facilități fiind necesară îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.”

business-1845350_640.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s